❤️In viata aceasta, am venit, inca de la inceput, de cand am iesit din pantecele mamei, cu un Ego enorm. Atat de mare, inca am reusit sa pun la tacere orice tipar de Ego care mi-a iesit in cale in aceasta viata – invatatori, dusmani, tatal meu (care este in continuare al 2lea cel mai mare Ego dupa mine ).
Am manifestat justitiarul luptator, protector cu orice situatie care am simtit-o Sfidatoare, insa nu la adresa mea, ci la adresa Adevarului Divin sau a lui Dumnezeu.
Ba chiar am “dat cateva bucati” (cum se zice) in copilarie unor oameni care ma atacau fizic, nejustificat.

❤️Am trait insa destul de mult in abuz, mi-am dorit sa ma ELIBEREZ si am reusit. Iar cand m-am eliberat, cand plecat la facultate in Bucuresti la 18 ani, am inteles ca EU NU SUNT LUPTA, EU NU SUNT CONFLICT. Eu sunt iubire si pace, dar sunt si putere impunatoare si protectie.

Trecand prin calatoria vietii, mi-am folosit intuitia. Mi se intampla sa am intotdeauna dreptate in tot ce faceam sau spuneam si simteam ca oamenii ma resping pentru acest lucru.
Asa ca, in prostia mea umana de om netrezit, mi-am dorit sa gresesc. Iar greseala care mi-a fost dat sa o traiesc, pe care nici acum nu mi-o pot explica fizic cum s-a intamplat, m-a condus in punctul in care as fi putut sa fac rau unui alt om, fizic. Evident, fara intentie.

❤️A fost in punct de cotitura pentru mine, in care am vrut sa renunt la tot pentru ca nu as putea trai stiind ca am facut cuiva rau, dar Dumnezeu mi-a dat, ca intotdeauna un sut inainte. Si am inceput sa caut in mine sa inteleg ce sunt, de ce sunt cum sunt, de ce oamenii nu inteleg, de ce fug de mine si de ceea ce sunt. Am trecut prin 7 ani guvernati de Ketu (Nodul Sud din astrologia vedica) care m-au condus catre mine si Divinul din mine, care mi-au dat atat de multe situatii pe care sa le depasesc singura, dar cu oameni – astfel incat apoi sa le pot folosi pentru a-i ghida pe altii ce trec printr-un proces similar.

❤️Am inceput sa simt in campurile oameni, am inceput sa le vad vieti trecute, existente in alte Sisteme planetare. M-am speriat uneori, caci nu vedeam doar Lumina, ci am inceput sa vad Intunericul si Intunecati. Apoi am vazut moartea bunicii si am trait-o pentru cateva secunde. Imi aduc aminte, era decembrie, ger si gheata pe stadionul Dinamo si alergam. Am izbucnit in plans si m-am asezat in genunchi. Era un proces ireversibil pe care nu-l puteam opri. Sufletul era pregatit sa intre in acest proces in care sa vad, simt, aud …. orice.

❤️Apoi am inceput sa vad boli in campurile oameni, uneori cancere. Alteori sa vad moartea in avans, alteori sa vad lucruri ce urmau sa se intample…si acestea ajungeau sa se intample. Pana cand am inceput sa vad lucruri de rutina ce urmau sa se intample in cateva secunde, ore sau zile. Ultima experienta marcanta a fost acum o saptamana cand alergam langa Manastirea Putna si am vizualizat un sarpe pe care urma sa calc. Eram in mijlocul padurii, cu noroi pana la gat si L-am rugat pe Dumnezeu sa ma fereasca. M-a ferit :), but karma is what we need to live. Asa ca la 2 zile dupa, am fost la cativa cm de a calca pe un sarpe, tot in alergare, tot in padure.

❤️ Cand am inceput sa ies din ignoranta, sa vad campurile reale ale oamenilor, bolile, moartea, am devenit smerita. Smerita in fata suferintei umane, smerita in fata Sinelui meu, in fata Lui Dumnezeu. Am renuntat uneori sa mai rad sau sa zambesc pentru ca m-am conectat uneori prea mult la suferinta perceputa de cei care inca nu au ajuns in detasare. Am devenit smerita in fata IGNORANTEI OAMENILOR care prin fiecare pas si actiune isi adancesc durerile, in loc sa se vindece, integreze. Am incetat sa le mai spun ce sa faca pentru ca mi-am dat seama ca nu vor. I-am lasat sa bea in continuare, cand ficatul lor era distrus; i-am lasat sa manance in continuare orice, cand erau in gradul de obezitate si vedeam ce va urma; i-am lasat sa ramana intr-o relatie, desi vedeam incotro se indreapta. I-am lasat sa fie si am devenit SMERITA in fata lor, a suferintei lor si a bagajului energetic pe care il poarta si prin care am invatat sa vad. Am devenit smerita in fata Maiestriei lor de a continua asa cum considera ei, chiar daca perpetueaza ori accentueaza suferinta perceputa de ei.

Cand am inceput sa vad, sa simt, sa aud, am devenit SMERITA in fata infinitului Universului – pe care nu il pot percepe caci sunt ataaaat de mica.

Tu cat de smerit(a) simti ca esti in fata ta – a vietii – a celor din jur – in fata Lui Dumnezeu?

Cu iubire,

A.